Author: neurosmart

Un angio RMN cerebral (angio-RMN sau RMN angiografic) poate fi făcut:

• Fără substanță de contrast – există tehnici speciale (TOF – time of flight, PC – phase contrast) care evidențiază fluxul sanguin și permit vizualizarea vaselor fără administrarea de gadolinium. Acestea sunt foarte utilizate pentru vasele cerebrale.
• Cu substanță de contrast (gadolinium) – anumite secvențe (CE-MRA – contrast enhanced magnetic resonance angiography) folosesc contrast intravenos pentru a obține imagini mai clare și pentru a vizualiza mai bine anomaliile vasculare (ex. malformații, anevrisme, stenoze).

👉 Deci, nu este obligatoriu cu contrast – multe angio-RMN-uri cerebrale standard se fac fără contrast, dar medicul poate recomanda contrast dacă e nevoie de detalii suplimentare.

Contrastul la angio-RMN cerebral se recomandă mai ales atunci când:

1. Se urmăresc vasele de calibru mic sau anomalii greu de diferențiat – contrastul crește vizibilitatea și precizia.
2. Se suspectează malformații arteriovenoase, fistule durale, tumori sau inflamații – contrastul ajută să se vadă raportul vaselor cu leziunea.
3. Evaluarea post-operatorie sau post-stent – pentru a verifica permeabilitatea vaselor după intervenții.
4. Situații în care tehnicile fără contrast (TOF, PC) nu dau imagini clare – de exemplu, la pacienți cu flux foarte lent sau neregulat.

În schimb, pentru:

• screening-ul anevrismelor,
• stenoze carotidiene sau intracraniene,
• evaluarea circulației cerebrale mari,

… de multe ori se preferă metoda fără contrast, pentru că e suficient de precisă și evită riscul administrării de gadolinium.

Angio RMN fără contrast vs cu contrast

👉 Pe scurt:

• Fără contrast = prima alegere pentru majoritatea cazurilor neurologice de rutină.
• Cu contrast = atunci când e nevoie de detalii suplimentare, vase mici, tumori, AVM, sau când imaginile fără contrast nu sunt clare.

In ce situații ar putea fi suficient fără contrast pentru un pacient obișnuit care merge la screening?

Un angio-RMN cerebral fără contrast este de obicei suficient atunci când:

• Se face screening pentru anevrism (de exemplu, la pacienți cu rude de gradul I cu anevrism cerebral).
• Se urmărește stenoza carotidiană sau intracraniană (ateroscleroză).
• Se evaluează arterele cerebrale mari (circulația poligonului Willis).
• Pacientul nu are antecedente de chirurgie vasculară cerebrală și nu e nevoie de vizualizare post-stent/grefă.
• Nu există suspiciune de tumoră sau malformație vasculară complexă.
• Pacientul are insuficiență renală sau alergie la gadolinium, caz în care contrastul nu se recomandă.

👉 Cu alte cuvinte: dacă scopul e doar să vezi dacă există anevrism, stenoză sau altă anomalie a vaselor mari, metoda fără contrast este standard și suficientă.

📌 Aspectul hipofizei mărite pe RMN (plan sagital, secvențe T1/T2)

1. Dimensiuni crescute
   • Hipofiza normală are înălțime maximă ~6–8 mm la femeia adultă și 8–10 mm la bărbat.
   • O hipofiză „mărită” apare cu înălțime >10–12 mm.
   • Pe planul sagital, glanda ocupă mai mult din șaua turcească și poate bombă peste diafragma sellae.
2. Conturul superior
   • Normal: concav sau drept.
   • În hipertrofie / adenom / hiperplazie: conturul devine convex în sus („domed superior margin”).
   • Dacă e foarte mare → poate comprima chiasma optică.
3. Semnalul
   • Pe T1 nativ: hipofiza are semnal intermediar, iar „bright spot-ul” neurohipofizei (lobul posterior) se vede hiperintens.
   • În adenom/hiperplazie: poate apărea o zonă izo- sau hipointensă pe T1.
   • Pe T2: semnal variabil (uneori hiperintens în adenoame).
4. Contrast (Gadolinium)
   • Hipofiza normală se captează rapid și uniform.
   • Adenoamele: captează mai lent, adesea neomogen → se vede ca o zonă hipocaptantă în raport cu țesutul normal.
   • Hiperplazia difuză: captare uniformă, dar cu volum crescut.
5. Efecte de masă
   • Extensie supraselară → comprimare chiasmă optică.
   • Extensie paraselară → deviere carotidă cavernă.
   • Extensie infraselară → remodelare podea selară.

✅ Pe scurt, pe RMN sagital hipofiza mărită apare ca o masă de volum crescut (>10 mm), cu contur superior convex, uneori cu extensie supraselară, semnal variabil pe T1/T2 și captare contrast diferențiată (uniformă dacă e hiperplazie, neomogenă dacă e adenom).

Cum arată o hipofiză mărită pe RMN sagital (T1, cu contrast)

1. Prezentare vizuală

Imaginea de mai sus ilustrează un RMN sagital T1 al regiunii hipofizare, probabil evidențiind o glandă anormal mărită, prin disproporția vizuală în raport cu șaua turcească și conturul convex superior.

2. Semne radiologice pe imagini sagittale T1/T1 cu contrast:

• Contur convex superior – hipofiza mărită prezintă un contur bombat în sus, spre regiunea supraselară. În perioada pubertă sau sarcină, aceasta poate fi fiziologică, dar la adulți nehunorați sugerează adesea adenom sau hiperplazie.
• Volum crescut – hipofiza poate depăși ~9 mm înălțime (femei adulte). În sarcină, poate ajunge până la 12 mm; valori mai mari sunt patologice.
• Captare de contrast:
  • Hiperplazie difuză → captare uniformă, dar cu volum mărit.
  • Adenoame → captare inegală, cu zone mai puțin intensificate (hipocaptante).
  • Hipofizită (inflamatorie) → hipercaptantă, cu prindere accentuată și extinsă local.
• Efecte mecanice de masă:
  • Extensie supraselară, compresie a chiasmei optice (risc vizual crescut).
  • Extensie paraselară sau remodelare osoasă a șeii turcești.

3. Context anatomico-fiziologic relevant:

• Pe secvențele T1 precontrast, lobul posterior (“bright spot”) este hiperatenuat. În glandă mărită (hiperplazie sau adenom), acest semn poate fi modificat sau deplasat.
• RMN-ul dedicat hipofizei include imagini sagittale și coronale T1 cu rezoluție ridicată și FOV (field-of-view) restrâns, cu și fără gadoliniu, plus secvențe dinamice după contrast.

Exemplu de descriere a unei hipofize mărite pe RMN sagital T1:

„Glanda hipofizară prezintă un volum crescut, cu contur superior convex și extindere supraselară ușoară. În secțiunile post-contrast, se observă captare neomogenă a gadoliniului, sugerând un proces intraglandular (posibil adenom macro). Posterior bright spot este prezent, dar ușor deviat superior.”

Concluzie

O hipofiză mărită pe RMN sagital T1 se evidențiază prin:

• volum mărit (înălțime >9–10 mm),
• contur convex superior,
• captare de contrast neomogenă (dacă e adenom) sau uniformă (dacă e hiperplazie),
• posibile extensii supraseleră cu compressie chiasmatică,
• modificări ale bright spot-ului hipofizar posterior.

Mai sus ai un carusel cu imagini MRV (Magnetic Resonance Venography) care redau tromboza de sinus venos cerebral:

• Prima imagine (VirtualMedStudent) evidențiază un sinus transvers stâng missing (“lipsește”), sugerând prezența trombozei.
• Următoarele imagini sunt secțiuni MRV care arată defecte de umplere, aberații anatomice și modificări sugestive de tromboză (sinusuri incomplete, zone fără flux vizibil).

1. Defect de umplere (“filling defect”)

Pe MRV, un segment de sinus cerebral afectat de tromboză nu se opacifiează — apare ca o zonă lipsă în fluxul venos normal. Astfel, sinusul afectat (de ex. transvers, sagital) “dispare” pe imagine, sugerând un cheag. Acesta este clar vizibil în prima imagine din carusel.
→ Semn întâlnit frecvent în trombozele acute.

2. Absenta “flow void” pe MRI

Pe secvențele T2 (și uneori T1) de MRI standard, venele normale apar cu intensitate scăzută (“flow void”) datorită fluxului rapid al sângelui. În tromboză, acest semn dispare: sinusul apare cu semnal ridicat sau lipsă completă a acestei zone întunecate.
Acesta este adesea un semnal indirect care sugerează tromboza și impune efectuarea MRV.

3. Empty delta sign (semnul delta gol)

Vizibil pe CT-venografii cu contrast, dar uneori și pe MRV — contrastul umple peretele sinusului dural, dar nu și lumenul (tromb) → se formează un triunghi cu centrul “gol” (delta) albit, înconjurat de margine contrastantă. Indicativ pentru tromboză în sinusuri durale, în special sinusul sagital superior.

4. Infarct venos și edem

Tromboza sinusală poate duce la edem venos (vasogenic) și infarct venos care apare în zone nearteriale și adesea hemoragic. Aceste modificări sunt mai bine vizibile pe MRI convențional (T2/FLAIR) și susțin suspiciunea imagistică. ● Adesea prezente concomitent cu defectul MRV.

5. Aspect “franjurat” și colaterale venoase (mai rar pe MRV)

Un articol de radiologie descrie un aspect “frayed” sau shaggy al sinusurilor și posibile venae collaterales, vizibile ca fluxuri alternative care drenă în jurul sinusurilor trombozate. Poate fi evidențiat mai ales pe secvențe contrast.

Exemple și explicații suplimentare

Concluzie:

• MRV detectează defecte de umplere ale sinusurilor trombozate.
• În paralel, secvențele MRI arată lipsa flow void, edem sau infarct hemoragic, iar uneori și semnul “delta gol”.
• Interpretarea combinată între MRV și MRI este esențială pentru confirmarea trombozei de sinus venos cerebral.

Bolnava de 42 de ani cu trombofilie, face DVT apoi face tromboza venoasa cerebrala dupa 6 luni, trebuie sa ia anticoagulation pentru cat timp?

Cazul pe care îl descrii este unul cu risc trombotic crescut:

• pacientă tânără (42 ani),
• trombofilie cunoscută,
• două episoade trombotice venoase majore (DVT urmat, după 6 luni, de tromboză venoasă cerebrală).

📌 Recomandările ghidurilor (ACCP, AHA/ASA, ESO) sunt:

• Primul episod de VTE la un pacient cu factor de risc tranzitor → anticoagulare 3–6 luni.
• Dacă există trombofilie majoră sau VTE recurentă (mai ales în locații neobișnuite precum sinusuri venoase cerebrale) → anticoagulare pe termen nedefinit (long-term / lifelong), cu monitorizare periodică a riscului de sângerare.
• În tromboza venoasă cerebrală, ghidurile recomandă minim 3–6 luni la primul episod, dar în recurență sau trombofilie → anticoagulare permanentă.

👉 În concluzie:
Pentru pacienta ta cu trombofilie + DVT + CVT la 6 luni, indicația este de anticoagulare pe termen nelimitat (lifelong anticoagulation), dacă nu apar contraindicații majore (hemoragii severe, risc de sângerare foarte mare).

Ce modificari de laboratory apar in trombofilie?

În trombofilii (moștenite sau dobândite), modificările de laborator sunt specifice tipului de defect.

🔹 Trombofilii ereditare – teste și modificări:

1. Factor V Leiden
   • Mutatia G1691A în gena F5.
   • Se evidențiază prin test genetic sau prin test funcțional → rezistența la APC (Activated Protein C Resistance test).
2. Mutatia protrombinei (G20210A)
   • Determinată genetic.
   • Poate fi asociată cu niveluri mai mari de prothrombină.
3. Deficit de antitrombină (AT III)
   • Scăderea activității antitrombinei și/sau nivelului antigenic.
   • Rezultă activitate anticoagulantă endogenă redusă.
4. Deficit de Proteină C
   • Scăderea activității proteinei C și uneori a nivelului antigenic.
5. Deficit de Proteină S
   • Poate fi:
     • tip I: scade activitatea + antigenul total și liber,
     • tip II: scade doar activitatea,
     • tip III: scade proteina S liberă, antigenul total normal.
6. Nivel crescut de factor VIII (marker independent de risc trombotic).

🔹 Trombofilii dobândite:

1. Sindrom antifosfolipidic (SAPL)
   • Teste caracteristice:
     • Anticorpi anticardiolipinici (IgG/IgM),
     • Anticorpi anti-β2 glicoproteină I,
     • Lupus anticoagulant (test de coagulare → prelungire aPTT, dar care nu se corectează cu plasmă normală).
2. Hiperhomocisteinemia
   • Creșterea nivelului plasmatic de homocisteină (deficit de B12, B6, folat, mutația MTHFR).

🔹 Pe scurt:

• Deficit AT, C, S → scădere activitate/antigen.
• Factor V Leiden, mutația protrombinei → teste genetice.
• SAPL → anticorpi antifosfolipidici, lupus anticoagulant.
• Hiperhomocisteinemia → nivel crescut homocisteină.

În România, gestionarea sindromului de „failed back surgery syndrome” (FBSS) este adesea fragmentată, iar serviciile de reabilitare specializată sunt limitate . Totuși, abordările eficiente includ o combinație de tratamente conservatoare și miniminvazive, după cum urmează:

🎯 1. Management conservator și farmacologic

• Medicație: analgezice (NSAR), antiepileptice precum pregabalin, antidepresive, relaxante musculare și opioide (ex. tramadol, morfină în cazuri selectate).
• Fizioterapie și proceduri non‑invasive: kinetoterapie, stimulare electrică transcutanată (TENS), terapie comportamentală, exerciții progresive. Psihoterapia și relaxarea pot ajuta inclusiv la reducerea impactului psihologic al durerii cronice.

💉 2. Intervenții minim invazive

• Injecții epidurale și blocuri nervoase cu corticosteroizi pot oferi ameliorare temporară, adesea utilizate în combinație cu fizioterapia și exercițiile specifice.
• Epiduroscopia sau liza aderențelor epidurale (procedura Racz) – eliminarea țesutului cicatricial pentru a permite distribuirea optimă a analgezicelor și reducerea durerii radiculare .
• Ablare prin radiofrecvență (RFA) a nervilor medial‑ramifications în articulațiile facetate poate calma durerile de origine articulară pentru o perioadă între 3 și 15 luni .

⚡ 3. Neuromodulare: Stimulare a măduvei spinării

• Stimulator spinal implantabil (SCS): pentru pacienții care nu răspund la tratamentele precedente, se poate iniția un test cu sondă temporară externă timp de câteva zile. Dacă este eficient, se implantează permanent dispozitivul. Succes raportat: până la ~85 % când este folosit în primii 2 ani după debutul durerii, comparativ cu doar ~9 % dacă se amână 15 ani .

🛠️ 4. Re‑intervenție chirurgicală reparatorie

• În cazurile în care există recidivă de hernie de disc, pseudoartroză, stenoză recurentă sau instabilitate segmentară, poate fi considerată o intervenție chirurgicală corectivă: fuziune spinală, decomprimare sau facetectomie parțială.
• Succesul depinde mult de selecția pacientului și de calitatea intervenției – riscul de recidivă și complicații crește după multiple intervenții.

Situația în România

Conform unui ghid românesc publicat în 2021, în România:

• Reabilitarea prezentăază limitări majore: centrele specializate sunt puține, iar implicarea psihologică este adesea insuficient integrată în programul terapeutic.
• Există totuși interes academic și inițiative punctuale privind managementul FBSS, dar capacitatea sistemului medical local de a susține terapii integrate (neuromodulare, reabilitare interdisciplinară) rămâne limitată.

✅ Recomandări practice pentru România

ℹ️ Alte aspecte suplimentare

• Suport psihologic: depresia și anxietatea sunt frecvent asociate cu FBSS și pot prelungi suferința. Tratamentul psihologic (comportamental, cognitiv etc.) este benefic în toate etapele.
• Fumatul, diabetul, osteoporoza: sunt factori care reduc rata de succes a reabilitării și vindecării osoase, fiind necesare optimizări medicale pre-tratament sau pre-chirurgie.
• Atenție la recrutarea în studii: terapiile experimentale precum administrația locală de anti‑TNF (ex. etanercept) sunt în stadii pilot și nu sunt disponibile în mod curent clinic larg .

🎯 Concluzie

Tratamentul FBSS în România este posibil dar frecvent fragmentat. Ideal este un plan multidisciplinar progresiv, care pornește de la măsuri conservatoare, trece prin tehnici minim invazive și poate culmina cu neuromodulare sau intervenții chirurgicale corective, doar acolo unde ar exista un beneficiu justificat.

Spondiloza lombară reprezintă un proces degenerativ al coloanei lombare (uzură a discurilor intervertebrale, articulațiilor și ligamentelor), care poate provoca durere de spate, rigiditate și uneori iradiere pe picioare (dacă există compresie nervoasă).

Tratamentul depinde de stadiu, simptome și de eventualele complicații (hernie de disc, stenoza canalului, instabilitate).

Tratament general recomandat

1. Măsuri igieno-dietetice și stil de viață

• Evitarea pozițiilor vicioase, a ridicării greutăților mari și a mișcărilor bruște.
• Menținerea unei greutăți corporale normale.
• Somn pe o saltea fermă.

2. Tratament medicamentos (la nevoie și pe perioade scurte)

• Antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, diclofenac, naproxen, etoricoxib etc.), în pusee dureroase.
• Miorelaxante (tolperisonă, tizanidină) pentru contractura musculară.
• Analgezice simple (paracetamol, metamizol).
• Infiltrații locale cu corticosteroid/anestezic dacă durerea e persistentă și legată de o articulație sau nerv.

3. Kinetoterapie și fizioterapie

• Exerciții de întărire a musculaturii paravertebrale și abdominale (corset natural al coloanei).
• Exerciții de stretching și mobilizare.
• Programe personalizate de gimnastică medicală.
• Proceduri fizioterapice: curenți TENS, ultrasunete, laser, masaj, termoterapie, hidrokinetoterapie.

4. Alte opțiuni

• Corset lombar în perioadele de durere acută (nu pe termen lung).
• Acupunctura, terapia manuală (chiropractică/fizioterapie specializată) – doar la specialiști cu experiență.
• În cazuri severe, când există compresiuni neurologice majore (pareze, incontinență), se ia în considerare tratamentul chirurgical.

Exemple de exerciții utile

• Podul: culcat pe spate, genunchii îndoiți, ridicarea bazinului.
• Întinderea genunchiului la piept: pentru relaxarea lombară.
• Exerciții McKenzie: extensii lombare blânde.
• Înotul (în special spate și liber).

Terapia TECAR (Transfer Energetic Capacitiv și Rezistiv) este o metodă modernă și eficientă de fizioterapie, utilizată în recuperarea medicală pentru a accelera procesele naturale de vindecare ale organismului. Tot mai prezentă în clinicile de reabilitare și centrele medicale, TECAR este apreciată atât de pacienți, cât și de specialiști pentru rezultatele rapide și durabile în tratarea durerii și inflamației.

Cum funcționează terapia TECAR?

TECAR utilizează un curent de înaltă frecvență (radiofrecvență) care acționează în profunzimea țesuturilor, generând căldură endogenă (internă) în zona afectată. Acest proces are ca efect:

• Stimularea circulației sangvine și limfatice
• Creșterea metabolismului celular
• Reducerea inflamației și edemului
• Ameliorarea durerii
• Accelerarea regenerării țesuturilor moi și osoase

Dispozitivul TECAR are două moduri de aplicare: capacitiv (pentru țesuturile moi, cum ar fi mușchii) și rezistiv (pentru structuri mai dense precum oasele, tendoanele, ligamentele).

Cine sunt candidații pentru terapia TECAR?

Terapia TECAR este potrivită pentru o gamă largă de afecțiuni și categorii de pacienți. Printre indicațiile frecvente se numără:

🔹 Afecțiuni musculo-scheletale:

• Dureri lombare, cervicale sau dorsale
• Contracturi musculare
• Tendinite, bursite
• Epicondilite (“cotul tenismenului”)
• Fasceite plantare
• Gonartroză, coxartroză (artroze ale genunchiului și șoldului)

🔹 Recuperare post-traumatică și post-operatorie:

• Entorse, luxații, întinderi musculare
• Fracturi (pentru accelerarea procesului de consolidare osoasă)
• Intervenții ortopedice (meniscectomie, ligamentoplastii etc.)

🔹 Afecțiuni neurologice sau reumatologice:

• Neuropatii periferice
• Poliartrită reumatoidă (în perioadele fără inflamație acută)
• Sciatică, hernie de disc (în faze non-acute)

🔹 Sportivi și persoane active:

• Pentru prevenirea accidentărilor
• Pentru refacere musculară după efort intens
• În recuperarea rapidă între competiții sau antrenamente

Cine NU ar trebui să urmeze terapia TECAR?

Există câteva contraindicații, iar terapia trebuie aplicată cu prudență sau evitată în următoarele cazuri:

• Sarcină
• Pacienți cu pacemaker (stimulator cardiac)
• Tumori maligne
• Infecții acute în zona tratată
• Tromboflebite active

Care sunt beneficiile față de alte terapii?

Comparativ cu electroterapia clasică (TENS, ultrasunete), TECAR are avantajul acțiunii în profunzime, fără a crea disconfort pacientului. Este o terapie non-invazivă, nedureroasă și poate fi integrată ușor într-un program de fizioterapie personalizat.

Concluzie

Terapia TECAR este o soluție de ultimă generație pentru cei care suferă de dureri musculo-scheletale, inflamații sau au nevoie de recuperare rapidă după traumatisme sau intervenții chirurgicale. Eficientă, sigură și adaptabilă, poate fi un real sprijin în redobândirea mobilității și calității vieții.

Te interesează dacă terapia TECAR este potrivită pentru tine?
Programează o consultație de specialitate pentru o evaluare personalizată!