Author: neurosmart

Te gândești la operația de hernie de disc? Hai să vedem ce e mit și ce e adevăr!”

---

“- Mit: Operația e singura soluție.

• Adevăr: În multe cazuri, terapia fizică și tratamentele nechirurgicale pot ameliora simptomele.
• Mit: După operație, nu te mai poți mișca normal.
• Adevăr: Majoritatea pacienților își revin complet și pot duce o viață activă.

• Mit: Hernia de disc revine mereu după operație.
• Adevăr: Dacă ai grijă de postură și eviți supra-solicitarea, riscul poate fi redus semnificativ.”

---

“Așadar, operația nu e un capăt de drum, dar nici întotdeauna necesară. Consultă un specialist pentru cea mai bună decizie!”

Toți am auzit: ‘Ai nevoie de 8 ore de somn pe noapte.’ Dar este chiar așa? Hai să vedem!

---

De fapt, nevoia de somn depinde de vârsta.

• Copiii mici au nevoie de 10-14 ore.
• Adolescenții: 8-10 ore.
• Adulții? 7-9 ore sunt suficiente pentru majoritatea.

Dar atenție! Nu e doar despre cantitate, ci și despre calitate. Dacă te trezești obosit, poate ai somnul fragmentat sau o problemă precum apneea.

Iar mitul că poți ‘recupera’ somnul în weekend? Fals! Somnul pierdut afectează sănătatea, indiferent de câte ore dormi după.

---

“Așadar, dormi suficient și regulat. Corpul tău îți va mulțumi!”

Cazul este destul de frecvent și merită o analiză atentă, pentru că insomnia la pacienții cu ADHD tratați cu Ritalin (metilfenidat) poate avea mai multe cauze și soluții posibile, în funcție de vârstă, doză, oră de administrare și comorbidități.

🔹 Situația generală

Pacienta cu ADHD tratată cu Ritalin de 9 ani poate dezvolta tulburări de somn din mai multe motive:

1. Efect stimulant direct al Ritalinului – cel mai frecvent;
2. Administrarea prea târzie în cursul zilei;
3. Doză prea mare sau tip de formulare cu eliberare prelungită (XR/LA);
4. Anxietate asociată, foarte frecventă la pacienții cu ADHD;
5. Igienă de somn deficitară (folosirea ecranelor, lipsa rutinei, cofeină, etc.).

🔹 Pașii practici de evaluare și intervenție

1️⃣ Verificarea schemei de tratament

• Ora administrării: Ritalinul trebuie luat dimineața, eventual o doză mică la prânz, dar niciodată după ora 15:00.
• Formularea: Dacă folosește Ritalin LA/XR (eliberare prelungită), uneori efectul durează până seara → poate fi înlocuit cu formă cu eliberare imediată administrată doar dimineața.
• Doza: În timp, poate fi necesară reevaluarea dozei (excesul de stimulare → insomnie, anxietate, iritabilitate).

👉 Deci: prima recomandare — reevaluare la medicul psihiatru/neurolog care prescrie tratamentul, pentru ajustare de doză sau formulare.

2️⃣ Igiena somnului

Este esențială, mai ales la pacienții cu ADHD:

• Evitarea ecranelor (telefon, tabletă, laptop) cu 1–2 ore înainte de somn;
• Somn la ore fixe, în cameră întunecată, fără stimuli;
• Evitarea alimentelor sau băuturilor cu cofeină;
• Activitate fizică în cursul zilei, nu seara;
• Rutine predictibile înainte de culcare (duș, citit, relaxare).

3️⃣ Tratament adjuvant pentru somn (doar la nevoie și sub control medical)

Dacă insomnia persistă, medicul poate recomanda:

• Melatonină (de primă intenție, sigură, utilă mai ales la copii și adolescenți);
• Clonidina sau guanfacina – utilizate uneori la pacienți cu ADHD și insomnie;
• Trazodonă în doze mici – uneori la adulți, dacă este anxietate asociată;
• Evitarea benzodiazepinelor (nu sunt recomandate pe termen lung).

4️⃣ Evaluarea comorbidităților

Tulburările de somn pot fi agravate de:

• Anxietate generalizată
• Depresie
• Tulburare de ritm circadian (întârzierea fazei de somn)

Acestea pot necesita psihoterapie cognitiv-comportamentală sau tratament specific.

5️⃣ Intervenții comportamentale

Uneori se recomandă CBT-i (terapie cognitiv-comportamentală pentru insomnie), adaptată ADHD-ului, cu rezultate bune pe termen lung.

🔹 Pe scurt:

✅ Verificați ora și forma de administrare a Ritalinului
✅ Ajustați doza sau formula, dacă e cazul
✅ Implementați reguli stricte de igienă a somnului
✅ Luați în considerare melatonina sau adjuvanți dacă e necesar
✅ Excludeți comorbidități anxioase sau depresive

Iată un ghid scurt și clar pentru pacienții neurologici pe care îl poți oferi la cabinet — adaptat pentru un neurolog din ambulator:

🧠 Ghid pentru pacienți

Tratamentul cu mofetă în afecțiuni neurologice

🔹 Ce este mofeta

Mofeta este o emanație naturală de gaz carbonic (CO₂) provenită din zone vulcanice. Gazul se acumulează într-o cameră specială, în care pacientul stă așezat, expus doar de la talie în jos. Gazul acționează prin piele, fără a fi inhalat.

Are efecte benefice asupra circulației sângelui și a oxigenării țesuturilor.

🔹 Cum acționează

• Dilată vasele de sânge, îmbunătățind circulația periferică;
• Scade tensiunea arterială și favorizează relaxarea;
• Îmbunătățește oxigenarea mușchilor și nervilor;
• Accelerează refacerea nervilor periferici și reduce senzațiile de amorțeală sau durere cronică.

🔹 Afecțiuni neurologice în care poate fi benefică

Mofeta se recomandă doar ca tratament adjuvant, în completarea schemei de recuperare sau medicație.

1. Neuropatie periferică (diabetică, posttraumatică, toxică)
2. Pareză post-accident vascular cerebral – în faza de recuperare
3. Polineuropatii cronice
4. Radiculopatii cronice (lombosciatică, cervicobrahialgie)
5. Scleroză multiplă – în perioade stabile, fără pusee
6. Sindrom Raynaud, acrocianoză (cu componentă neuro-vasculară)

🔹 Cum se face tratamentul

• Se efectuează ședințe zilnice sau la 2 zile, de 10–15 minute, în cure de 10–15 zile;
• Curele pot fi repetate de 1–2 ori pe an;
• Se recomandă sub supraveghere medicală în stațiuni cu mofetă (Covasna, Balvanyos, Tușnad, Harghita Băi).

🔹 Precauții și contraindicații

Tratamentul NU se recomandă în:

• Hipertensiune arterială severă sau boli cardiace instabile
• Insuficiență respiratorie
• Epilepsie activă
• Tulburări psihice severe
• Sarcină

Înainte de tratament, se recomandă consult medical și, la nevoie, evaluare neurologică.

🔹 Efecte secundare posibile

În unele cazuri pot apărea:

• amețeli ușoare;
• senzație de căldură în membre;
• scădere temporară a tensiunii arteriale.

Acestea sunt, de regulă, tranzitorii.

🔹 Recomandarea medicului

Mofeta nu înlocuiește tratamentul medicamentos sau recuperarea neurologică, dar poate îmbunătăți circulația, troficitatea și refacerea nervilor atunci când este aplicată corect și sub supraveghere medicală.

mofeta” este o procedură balneologică unică, cu o bază naturală și efecte fiziologice interesante, folosită inclusiv în unele afecțiuni neurologice.
Iată explicația detaliată:

🔹 Ce este mofeta

Mofeta este o emanație naturală de gaz carbonic (CO₂), uneori amestecat cu alte gaze (radon, hidrogen sulfurat), provenită din activitate vulcanică reziduală.
În mofete, gazul se acumulează în bazine naturale sau camere special amenajate (de obicei la băile balneare din zone vulcanice — exemplu: Covasna, Tușnad, Balvanyos).

Pacientul stă așezat într-o incintă până la nivelul pieptului, astfel încât gazul acționează asupra pielii și vaselor periferice, fără a fi inhalat (CO₂-ul ar fi toxic inhalat în concentrații mari).

🔹 Mecanism de acțiune

Gazul CO₂ pătrunde prin piele și are efecte vasculare și metabolice:

• vasodilatație periferică (prin efect direct și prin stimularea receptorilor chimici cutanați);
• scăderea tensiunii arteriale (prin relaxarea musculaturii netede vasculare);
• îmbunătățirea oxigenării tisulare (prin efect Bohr — favorizează eliberarea O₂ din hemoglobină);
• efecte trofice: crește microcirculația, metabolismul local și regenerarea tisulară;
• efecte neuromodulatoare: uneori, reducerea hiperexcitabilității nervoase periferice.

🔹 Indicații neurologice (unde poate fi benefică)

În neurologie, mofeta este folosită mai ales complementar, nu ca tratament principal. Indicațiile posibile includ:

1. Neuropatii periferice (diabetice, ischemice, posttraumatice)
   → prin creșterea perfuziei și oxigenării nervilor periferici.
2. Scleroză multiplă – forme stabile (nu în puseu)
   → pentru îmbunătățirea circulației periferice și reducerea fatigabilității.
3. Secundar în hemipareze post-AVC, după faza acută
   → în programe de recuperare, pentru ameliorarea circulației periferice și reducerea spasticității.
4. Polineuropatii cronice (alcoolice, toxice)
   → îmbunătățește troficitatea și sensibilitatea periferică.
5. Sindrom Raynaud, acrocianoză (cazuri cu componentă neuro-vasculară)
   → efect vasodilatator periferic important.
6. Radiculopatii cronice (lombosciatică, cervicobrahialgie)
   → pentru diminuarea durerii și stimularea circulației locale.

🔹 Contraindicații

Foarte important:

• Hipertensiune arterială severă, cardiopatie ischemică instabilă, insuficiență cardiacă decompensată;
• Boli respiratorii severe (riscul de retenție CO₂);
• Epilepsie activă (mofeta poate influența excitabilitatea neuronală);
• Afecțiuni psihotice sau instabilitate autonomă severă;
• Sarcină.

🔹 Exemple de stațiuni din România cu mofete

• Covasna – renumită pentru tratamente vasculare și neurologice.
• Balvanyos
• Tușnad
• Harghita Băi

Iată cum interpretezi pe RMN dacă un chist Tarlov sau un hemangiom vertebral are relevanță clinică și când ar trebui luat în considerare un consult de specialitate sau o intervenție:

🧠 1. Chisturile Tarlov (perineurale)

🔹 Cum arată pe RMN:

• Localizare tipică: în canalul sacrat (S2–S4).
• Semnal identic cu lichidul cefalorahidian:
  • hiposemnal T1, hipersemnal T2, fără captare de contrast.
• De obicei, sunt rotunde sau ovale, bine delimitate, uneori multiple.

🔹 Semne de chist asimptomatic (banal):

• Dimensiune < 1,5–2 cm.
• Nu produce compresiune pe rădăcini nervoase.
• Canal sacrat larg, fără semne de remodelare osoasă.
• Menționat în concluzie ca: „chisturi perineurale Tarlov, fără semnificație clinică”.

🔹 Semne de chist semnificativ / simptomatic:

• Dimensiune > 2 cm.
• Deformează sau erodează ușor osul sacrat.
• Determină efect compresiv pe sacul dural sau pe rădăcina nervoasă.
• Asociere cu semne clinice: durere lombosacrată, sciatalgie, parestezii, disfuncție sfincteriană.
• Radiologul poate scrie: „Chist perineural Tarlov S2 de 2,3 cm, cu discret efect compresiv asupra rădăcinii S2 drepte — corelați clinic.”

🔹 Când e util un consult neurologic sau neurochirurgical:

• Când apare durere persistentă, amorțeli, senzație de arsură perineală sau simptome de coadă de cal.
• RMN arată compresie clară.
• În rest, se recomandă doar urmărire periodică (ex. RMN la 12-24 luni dacă e mare).

🦴 2. Hemangioamele vertebrale

🔹 Cum arată pe RMN:

• Semnal caracteristic:
  • hipersemnal T1 și T2 (datorită grăsimii și vaselor).
  • Poate fi heterogen.
• Pe CT se descrie aspectul tipic de „dungi verticale” (striații trabeculare).
• Localizare: corpul vertebral (central), de obicei unic.

🔹 Semne de hemangiom banal / stabil:

• Localizat strict în corpul vertebral.
• Osul păstrează înălțimea și contururile.
• Nu invadează canalul spinal.
• Formulări tipice: „Hemangiom vertebral tipic în corpul vertebral L2, fără caracter de agresivitate.”

🔹 Semne de hemangiom agresiv / simptomatic:

• Extensie în arcul posterior sau în canalul spinal.
• Eroziune corticală sau deformare a corpului vertebral.
• Semnal mixt (zone hipointense T1, semn de creștere vasculară).
• Edem în jur (pe secvențe STIR).
• Poate apărea durere locală persistentă, uneori semne neurologice.
• Radiologul poate nota: „Hemangiom cu caracter agresiv la nivelul corpului vertebral T9, cu extensie epidurală anterioară de 5 mm — corelați clinic.”

🔹 Când se impune evaluare suplimentară:

• Dacă există durere locală sau semne de compresiune medulară.
• Dacă RMN sugerează hemangiom agresiv → se recomandă consult ortopedic / neurochirurgical, eventual CT pentru detalii osoase.

🔍 Rezumat practic pentru interpretare:

Leziune	RMN benign (fără semnificație)	RMN suspect / semnificativ	Recomandare
Chist Tarlov	mic (<2 cm), fără compresiune	>2 cm, comprimă rădăcina	neurochirurg dacă dureri sau simptome
Hemangiom vertebral	semnal uniform, limitat la corp vertebral	extensie epidurală, semnal mixt, deformare	ortoped / neurochirurg, eventual vertebroplastie

Sunt două afecțiuni benigne (non-maligne) ale coloanei vertebrale, dar de natură și semnificație complet diferită. Iată explicația clară pentru fiecare:

🧠 1. Chistele Tarlov (chiste perineurale)

Definiție:
Sunt dilatații pline cu lichid cefalorahidian (LCR) care se formează în jurul rădăcinilor nervoase — cel mai frecvent la nivelul sacral (S2–S4), adică în partea inferioară a coloanei.

Mecanism:
Apar în teaca care învelește rădăcina nervului (perineurium). Lichidul cefalorahidian pătrunde printr-un mic orificiu în această teacă și formează un mic “buzunar” — un chist.

Semnificație clinică:

• Majoritatea sunt asintomatice și descoperite întâmplător pe RMN.
• Uneori pot deveni simptomatice, mai ales dacă sunt mari (>1,5–2 cm) sau exercită presiune pe o rădăcină nervoasă.
• Simptome posibile:
  • dureri lombosacrate sau perineale,
  • sciatalgie, amorțeli sau parestezii,
  • tulburări urinare sau sexuale (rare).

Tratament:

• De obicei, nu necesită tratament.
• Dacă devin simptomatice: abord conservator (analgezice, fizioterapie, infiltrații), rar chirurgie (aspirație, fenestrație, chiuretaj chist + lipire cu fibrină, etc.).

🦴 2. Hemangioamele vertebrale

Definiție:
Sunt tumori vasculare benigne situate în interiorul corpului vertebral — adică o aglomerare de vase de sânge anormale în os.

Localizare:

• Cel mai frecvent în coloana toracală (T6–T12) sau lombară (L1–L4).
• De obicei, afectează un singur corp vertebral.

Semnificație clinică:

• În >90% din cazuri sunt descoperiri întâmplătoare pe RMN, CT sau radiografie.
• Extrem de rar pot fi agresive, adică pot eroda osul și comprima măduva sau rădăcinile nervoase.

Simptome posibile (doar în formele agresive):

• durere locală persistentă,
• semne de compresie medulară (slăbiciune, tulburări senzitive, incontinență).

Tratament:

• Fără tratament dacă sunt asimptomatice.
• Dacă sunt agresive: radioterapie, embolizare, vertebroplastie sau chirurgie (rar necesară).

🔍 Pe scurt:

Afectiune	Localizare tipică	Natură	Frecvență simptomatică	Tratament
Chist Tarlov	sacral (S2–S4)	perineural, cu LCR	rar simptomatic	conservator sau chirurgical selectiv
Hemangiom vertebral	toraco-lombar	vascular, osos	aproape niciodată simptomatic	observare, rar tratament

Poate sinuzita da anosmie (pierderea mirsoului) ? Dar ageuzie (pierdera gustului) ?

Da, absolut — sinuzita (în special cea cronică sau cu afectare etmoidală / frontală) este una dintre cele mai frecvente cauze de anosmie (pierderea mirosului).

🔬 Mecanismul prin care sinuzita produce anosmie:

1. Obstrucția fluxului de aer către regiunea olfactivă din partea superioară a cavității nazale (meatul superior).
   – Mucusul, edemul și inflamația mucoasei blochează accesul mirosurilor la receptorii olfactivi.
2. Inflamația cronică a mucoasei olfactive.
   – Mediatorii inflamatori pot distruge temporar sau definitiv celulele olfactive.
3. Infecția bacteriană sau fungică poate duce la degenerarea epiteliului olfactiv.
4. Sinuzita maxilară post-implant dentar – dacă implantul a perforat ușor planșeul sinusal, poate determina inflamație persistentă → edem, secreții purulente → anosmie.

🔎 Cazul tău:

Dacă pacienta a pierdut gustul și mirosul după implant și s-a confirmat sinuzita, scenariul cel mai probabil este:

sinuzită maxilară iatrogenă (post-implant) cu anosmie secundară obstructiv-inflamatorie.
Pierderea gustului e adesea secundară anosmiei, nu neapărat lezională gustativ (gustul și mirosul sunt strâns corelate).

🧪 Ce poți face mai departe:

1. CT sinusuri → confirmă inflamația, nivelul lichidian, posibila comunicare oro-sinusală.
2. Tratament ORL:
   • antibiotic (de obicei amoxicilină-clavulanat sau cefalosporină) 10–14 zile;
   • corticosteroid intranazal (mometazonă, fluticazonă);
   • lavaj nazal cu ser fiziologic + eventual xilitol;
   • decongestionant nazal scurt (max 5 zile).
3. Dacă anosmia persistă după remiterea sinuzitei (peste 4–6 săptămâni):
   • Reeducare olfactivă (mirosuri standard de 2 ori/zi);
   • Corticoterapie sistemică scurtă (dacă nu există contraindicații);
   • Evaluare neurologică și RMN pentru excluderea afectării centrale.

🩺 Prognostic:

• În sinuzita acută, anosmia e de obicei reversibilă în 2–6 săptămâni.
• În sinuzita cronică sau cu polipi nazali, recuperarea e mai lentă și uneori incompletă.

Anosmia poate da ageuzie?

Da — foarte frecvent.
În realitate, majoritatea cazurilor de „pierderea gustului” sunt de fapt pierderi de miros (anosmie sau hiposmie).

🔬 Explicația fiziologică:

• Senzația de gust provine din două surse:
  1. Receptorii gustativi (de pe limbă) → percep doar 5 gusturi de bază: dulce, sărat, acru, amar, umami.
  2. Receptorii olfactivi (din mucoasa olfactivă nazală) → contribuie la aroma alimentelor, adică mirosurile care ajung în nas prin calea retronazală când mâncăm.

Când apare anosmia, alimentele nu mai au aromă → pacientul spune că „nu mai simte gustul”, deși gusturile primare pot fi încă prezente (de exemplu, poate distinge dulce vs sărat, dar nu aroma cafelei sau a cărnii).

🧠 Concluzie clinică:

În cele mai multe cazuri, ageuzia raportată de pacient este de fapt consecința anosmiei, nu o afectare a nervilor gustativi.

🧪 Cum se verifica diferența:

• Test simplu în cabinet:
  • Se pune pacientului pe limbă o picătură de zahăr, sare, lămâie (acid), cafeină (amar).
  • Dacă le recunoaște, gustul este păstrat → „pierderea gustului” e de fapt datorată anosmiei.
  • Dacă nu le recunoaște deloc, suspectezi leziune de nerv facial, glosofaringian sau vag, neuropatie periferică, deficit B12/Zn, sau efect advers medicamentos.

🔄 În cazul pacientei descrise:

→ Cel mai probabil este o anosmie secundară sinuzitei post-implant, iar ageuzia este secundară, funcțională.
→ Pe măsură ce mirosul revine, gustul se va reface automat.

Bolnava care zice ca dupa implant dentar si-a pierdut gustul si mirosul, ce poate fi ca diagnostic differential, ce analize se pot face? Ce tratament se recomanda?

pierderea gustului (ageuzie) și mirosului (anosmie) după un implant dentar este o situație rară, dar posibilă, și trebuie abordată cu atenție interdisciplinară (neurologie – ORL – stomatologie).
Iată cum ai putea structura raționamentul clinic:

🔍 1. Diagnostic diferențial

A. Leziune traumatică sau inflamatorie locală

• Leziune nerv lingual / nerv alveolar inferior / nerv bucal – în special dacă implantul este mandibular.
  • Poate da disgeuzie sau parestezii, uneori senzație de „gust ars”.
• Inflamație perineurală postchirurgicală / edem – compresie temporară a fibrelor gustative.
• Infecție locală (periimplantită, sinuzită maxilară post-implant) – poate afecta mucoasa olfactivă indirect (prin inflamație cronică).

B. Sinuzită maxilară iatrogenă (dacă implantul e superior)

• Posibilă penetrare în sinusul maxilar → inflamație cronică → afectare secundară olfactivă.

C. Cauze generale coincidente

• COVID-19 sau altă viroză recentă.
• Medicație (antiepileptice, antibiotice, antihipertensive etc.).
• Tulburare centrală (ex. leziune de nerv olfactiv, lob frontal inferior, bulbi olfactivi).
• Deficite nutriționale (Zn, B12).
• Tulburări psihogene / funcționale – rar, dar posibile în context de anxietate postoperatorie.

🧪 2. Investigații utile

ORL:

• Endoscopie nazală – pentru excluderea sinuzitei, polipilor, inflamației mucoasei olfactive.
• Testare olfactivă (Sniffin’ Sticks, UPSIT).
• CT sinusuri dacă implantul e maxilar sau există suspiciune de penetrare în sinus.

Neurologie:

• RMN cerebral + bulbi olfactivi (secvențe fine T2, FLAIR) – dacă simptomatologia persistă >4–6 săptămâni sau e bilaterală completă.
• Electroneurografie / EMG nerv lingual (dacă gustul e afectat unilateral).
• EEG doar dacă există alte simptome neurologice asociate (rar necesar).

Analize de laborator:

• Vitamina B12, Zinc seric, Cupru, TSH, Vitamina D, Glicemie / HbA1c (neuropatie metabolică).

💊 3. Tratament (orientativ, în funcție de cauză)

Dacă e suspiciune de leziune periferică / inflamație postchirurgicală:

• Prednison 1 mg/kg (max 60 mg/zi, 7–10 zile, cu scădere treptată) — dacă nu există contraindicații.
• Vitamina B1+B6+B12 (Milgamma, Neurobion etc.).
• Zinc 30–50 mg/zi (sub formă de gluconat sau sulfat).
• Alpha-lipoic acid 600 mg/zi – neuroprotector.
• Fizioterapie gustativă/olfactivă – reeducare olfactivă (mirosuri standard: trandafir, eucalipt, lămâie, cuișoare, de 2x/zi).

Dacă există sinuzită:

• Antibiotic (în funcție de cultură), corticosteroid local (mometazonă), lavaj nazal, eventual abord ORL.

Dacă e cauză centrală:

• Se abordează specific (neuroinflamație, tumoral, postviral etc.), uneori cu corticoterapie + reabilitare olfactivă.

🧭 4. Pași practici

1. Trimitere ORL → endoscopie + CT sinusuri.
2. Dacă normal → consult neurologic + RMN cerebral.
3. Recoltare Zn, B12, TSH.
4. Tratament simptomatic + reeducare olfactivă.
5. Reevaluare la 4–6 săptămâni.

polineuropatia indusă de chimioterapie (CIPN – Chemotherapy-Induced Peripheral Neuropathy) este o problemă frecventă și dificilă, iar abordarea trebuie să fie atât simptomatică, cât și preventivă și de susținere.
Iată o sinteză detaliată, cu accent practic, utilă într-un cabinet de neurologie:

🧠 I. Mecanism și context

CIPN apare prin afectarea directă a fibrelor senzitive și, uneori, motorii sau autonome, cauzată de medicamente chimioterapice neurotoxice.
Agenții cel mai frecvenți:

• Platina (cisplatin, oxaliplatin, carboplatin)
• Taxanii (paclitaxel, docetaxel)
• Vinca-alcaloizii (vincristină)
• Bortezomib, talidomidă, lenalidomidă
• Interferon, citostatice noi (brentuximab, etc.)

Neuropatia este de obicei distală, simetrică, predominant senzitivă, cu durere, parestezii, hipoestezie și, mai rar, slăbiciune distală.

⚕️ II. Principii de tratament

1. Oprirea sau reducerea dozei citostaticului (dacă este posibil)

• Se decide împreună cu oncologul.
• Poate preveni agravarea, dar rar duce la remisie completă rapidă.

💊 III. Tratament simptomatic (durere neuropată)

A. Prima linie

• Duloxetină – singurul medicament cu dovezi solide (ASCO 2020):
  👉 30 mg/zi → creștere la 60 mg/zi după o săptămână
  (reduce intensitatea durerii la ~50% dintre pacienți)

B. Alternativ / adjuvant

• Gabapentin sau Pregabalin – eficace la unii pacienți;
  • Gabapentin 300 mg x3/zi, titrat lent;
  • Pregabalin 75–150 mg x2/zi.
• Amitriptilină sau Nortriptilină – dacă nu există contraindicații;
  (mai utile pentru disconfort senzitiv cronic, dar mai puțin pentru durere acută)
• Venlafaxină – alternativă la duloxetină, în unele ghiduri.

C. Medicație topică

• Lidocaină 5% patch (pentru zone localizate dureroase);
• Capsaicină 8% patch (sub control medical – aplicare unică, efect pe 2-3 luni).

D. Analgezice generale (complementare)

• Paracetamol, AINS (pentru componente mixte);
• Opioide slabe (tramadol) doar dacă durerea este severă și refractară.

🧩 IV. Măsuri de susținere și adjuvante

• Suplimente neurotrope (complex B – B1, B6, B12, acid folic) – sprijin metabolic, fără dovezi ferme, dar frecvent utile;
• Acid alfa-lipoic 600 mg/zi – unele studii arată ameliorare moderată a simptomelor senzitive;
• Acetil-L-carnitină (cu prudență – rezultate mixte, dar tolerată bine);
• Fizioterapie / reeducare senzitivă / TENS – pentru menținerea funcției;
• Îngrijire podologică – esențială dacă există hipoestezie la nivelul picioarelor.

🩺 V. Monitorizare și reevaluare

• Evaluare la fiecare 4–6 săptămâni;
• Scala numerică a durerii (NRS) sau scala DN4;
• Ajustarea medicației în funcție de răspuns și toleranță;
• În unele cazuri, simptomele pot regresa lent în 6–12 luni după oprirea chimioterapiei.

⚠️ VI. Tratament preventiv (înainte / în timpul chimioterapiei)

Niciun medicament nu are eficacitate dovedită clar, dar se iau în considerare:

• Duloxetină profilactic la pacienți cu risc mare (doar experimental);
• Evitați deficitul de vitamina B12 și D;
• Monitorizarea atentă a simptomelor senzitive pentru ajustarea precoce a dozei de citostatic.

📈 VII. Prognostic

• În formele ușoare, ameliorarea apare în câteva luni după terminarea chimioterapiei;
• În formele severe (platina, taxani, bortezomib), simptomele pot persista permanent, dar pot fi atenuate prin tratament simptomatic susținut.